După provenienţă: – miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului şi polenului cules de albine din florile plantelor melifere; – miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părţi ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau vegetală.

După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul: – miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (salcâm, tei, floarea soarelui, mentă); – miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.

După modul de obţinere: – în faguri (livrata în faguri); – scursă liber din faguri; – extrasă cu ajutorul centrifugii; – obţinută prin presarea fagurilor; – topită (faguri încălziţi).

 

După consistenţă: – lichidă (fluidă); – cristalizată (zaharisită).

După culoare: – incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roşcată.

După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros şi degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin. La clasificare se mai poate lua în considerare şi: compoziţia chimică, puritatea, puterea calorică.

 

 

Proprietatile fizice

Mierea este un aliment cu gust dulce şi parfumat, cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat şi culoare specifică, având un conţinut mare de zaharuri şi substanţe minerale, vitamine, enzime, acizi organici.

Culoarea. În raport cu substanţele colorate care se găsesc în nectar şi care sunt pigmenţi vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă- culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră. La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu.